De astăzi, 9 aprilie începe prohibiția generală la pescuit pentru anul 2021

Autorul Articolului:
De astăzi, 9 aprilie începe prohibiția generală la pescuit pentru anul 2021
Imagine cu rol ilustrativ, sursa: crapmania.ro

Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) anunță că, prin Ordinul de prohibiție 2021, se instituie măsuri de prohibiție pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/ sportiv și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și alte viețuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 9 aprilie – 7 iunie inclusiv.

Totodată, în apele care constituie frontieră de stat, interdicția este impusă pe o durată de 45 de zile, în perioada 24 aprilie – 7 iunie inclusiv, cu excepțiile prevăzute în ordin.

„Menționăm că în perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării se admite pescuitul în scop familial al scrumbiei folosind maximum două setci în perioada 22 aprilie – 1 mai inclusiv, în zonele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 763/2015 pentru aprobarea Planului de Management și a Regulamentului Rezervației Biosferei Delta Dunării”, au transmis reprezentanții ARBDD.

Ordinul nr. 58/462/2021 privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție și refacere biologică a resurselor acvatice vii în anul 2021 a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278/19.03.2021.

DISTRIBUIE PE:

 
PAGINA NOASTRA OFICIALA DE FACEBOOK BABADAGLIVE.RO